Mă întorc şi paşi-s grei[versuri]

Karma-Mă întorc şi paşi-s grei
Merg pe unduite cai
Incalciti sunt pasii mei
Rucsacul m-apasa greu
Iara eu prin munti mereu

R: Ma intorc si pasii-s grei
Ia, hai, hai, hai
Las in urma muntii mei
Ia, hai, hai, hai
Ma intorc si pasii-s grei
Ia, hai, hai, hai
Ma gandesc numai la ei

Muntii cat am strabatut
Sa m-opresc nu am putut
Infruntand si ploi si vant
Vreau pe creste sa ajung

Cerul arde-n curcubeu
Iara eu prin munti mereu
Rucsacul m-apasa greu
Incalcit e drumul meu

MARGARETA PASLARU-CHEIA[versuri]

MARGARETA PASLARU-CHEIA
cheia ce mi-ai dat aseară,
cheia de la poarta verde,
am pieduto chiar aseară,
dar ce cheie nu se pierde?

cheia ce mi-ai dat aseară,
mi-a căzut din turn pe scară,
am căutato,dar pe scară,
era noapte c-a şi afară.

şi-am rămas în turnul gotic,
turnul celor trei blazoane,
al iubirii,al speranţei,
şi-al credinţe viitoare.

cheia ce mi-ai dat aseară,
am gasit-o prefacută,
într-o cupa albă,plină,
cu vin verde de cucută.

am îngenunchiat şi-am plâns,
căci pe cea din urmă treaptă,
ca-într-o carte înţeleaptă,
am citit ce mă aşteaptă.

şi-au trecut de-aseară clipe,
şi-au trecut de-aseară ore,
şi-ale zorilor aripe,
fluturatu-mi-au grăbite.

cheia ce mi-ai dat aseară,
cheia de la poarta verde,
am pierduto chiar aseară,
dar ce cheie nu se pierde?

bis!
dar ce cheie/dar ce cheie/dar ce cheie nu se pierde?

Ne omorâţi că-i omorâţi!

Ne omorâţi pentru că uitaţi de voi,de viitor,de familie şi de frumos.Nu
voi fi nici prima nici ultima cu descoperirea afirmaţiei că Natura-i lăsată în paragină şi că frumosul se află în noi doar prin mici fărâme,dar ce facem cu,cei de mâine?
Protejaţi-vă sufletul,protejaţi Natura!

Pătaţi de timp

Şi atât de dur mi se reflectă soarele în ochi,
Şi-i totuşi frig,
Şi-i toamnă.
Părem atât de tineri,
În suflete bătrâne.
Suntem albaştrii,
Dar fără farduri.
Cu ochii verzi de-atâta vânt,
Gesticulăm tristeţi avare.
Şi misionari dar fără voie,
Cam devenim mici dezertori,
Ce au pătat cu dor şi humă,
Adâncul sufletului nost’.

Dragă…

Dragă,dragă,
Unde-mi pleci sau plângi?
Departe,aproape?
Speranţe deşarte,
Eşarfă de fum,
Parfum,
Petale de lut,
Lumină,lampadar,
Frunză de stejar?
Dragă,dragă,
Unde-mi plângi sau pleci?

Mizantropistule

Aşa de trist eşti tu,soldate…
Te izolezi sau chiar te flagelezi,
Dar inima încă îţi bate,
Pentru Credinţă sau Apocalipsă,
Viaţă,moarte?
Viaţă căci,
Aşa de trist îmi eşti soldate.

Legendă-n Noiembre…

Centaur şi vraci,
În ochi,
Cu jeratec din carne de drac,
Ce după răsărit,
Or trândăvit şi-or amuţit.
Ei iaca atunci,că răsare,
Mândru,
Cerbul cel mare.
Şi văzând dracul arhaic,
Ce seamănă jale şi crapă hotare,
În gând subit şi-a pus,
Pe drac c-o vorbă,
În două să-l spintece,
Cu sânge prea sfânt îndată să-l spurce.
Se muşcă de coarne,
Şi-i trântă,
Şi-i vaiet,
Şi fug,
Fug amândoi în munţi,urlând.
Şi ce mai crăpară,
Şi pietre,şi flăcări,
Şi fulger,şi nori.
Muri-va doar unul,
Din ei amândoi.

Paralela şoarecelui

Cam între două paralele,
Şi-un punct şi două linii moarte,
Am şi zărit un şoricel,
Ce se-agăţase lin de punctul moale.
Minţit de aierul punctului de swaitzer,
Minţit de tot ce-odată el credea,
A cumărat o cărămidă,
Să-şi apere averea sa.
Şi dintr-o cărămidă mică,
Căsuţă pentru punct a construit,
Trăind acolo…lenevind,si dânsul,
Lovindu-se de două paralele,
Ce ochii vineţi îi făceau,
El fiind mereu un mic grăbit.

Flow & Fest D.T.S

Săptămâna trecută,în orăşelul nostru,a avut loc un festival mic numit Flow Fest,ce promite evident să crească în importanţă fiind un festival cultural organizat cu şi pentru tineri.
Flow Fest s-a terminat,dar DTS Flow continuă.Evident că aşteptam ediţia de anul viitor,însă până atunci ne-am propus să le oferim si alte proiecte severinenilor.
Propunere:În fiecare joi de la ora 18:00,în SketchPub,vizionare de filme(plus,ca surpriză un film severinean).
Aşa că răpeşte un prieten,şi hai la o cană de ceai/cafea,sau o eventuală gură de bere.
Vă Aşteptăm!

p.s:preferinţele în materie de filme sunt permise,aşa că scrieţine ce şi cum doriţi să vizionăm!

Non Utopie

Cum curg picăturile de argint,
Şi cum se sfarmă ghiaţa.
Cum clovnii mor prea dur,
Şi cum decurge viaţa.
Cum de mai stau pe o bucată de pământ,
Şi cum se scurmă toată.
Cum de mai ştiu să mai trăiesc într-o clepsidră,
Şi cum de văd ferii de fericire dincolo,în ceaţă.
Cum de văd îngeri vişinii,
Şi cum simt că mă împart în două.
Cum am o floare la fereastră,
Şi cum pot să văd că spintecă capete-n nouă.
Cum râd,
Şi cum pot să duc mii de idei ce-mi plâng de milă.
Cum…
Cum de eşti aici,
Şi cum de mai sunt eu,în lumină.

Om

Suntem prinşi în lanţuri legate,
protestăm,
sugrumăm,
vorbe amare,
Suntem supuşi la perversiuni mintale,
Înarmaţi cu tăcere,
Uşor,ca nişte fiare,
Adormim tăcuţi,
În colţuri prea multe,
Şi murim pierduţi,
Cu zâmbete muribunde,
De zaţul rece,
Al lacrimilor îndulcite,
Ne pierdem viaţa,
o vindem,
şi-o prindem,
pe jumătate,
În segvente de fum şi de ură,
Ne iubim fioros,
Auzindu-ne sufletele ce de mult nu mai urlă,
De frig,
Şi de sete trupească.

Şi de ce…

Şi de ce să-l cauţi…
Şi de ce să-l uiţi în tine…
Şi de ce să-ţi cauţi lacrima in plansu-ţi…
Şi de ce să fie al tău…
Şi de ce te vezi mai diferită…
Şi de ce el,te vede alt cumva…
Şi de ce insişti al căuta…
Şi de ce îl vezi din ochi plecându-ţi…
Şi de ce nu-l crezi că e real…

Simtel şi atingel,
Lasăl să respire.
Dăi aripi si iubeştel,
Lasăl să se mire.
Ţinel strâns de mană,
Prinde-te în ale lui braţe,
Lasăte dorită,
Simte-i inima cum bate.

După război

Plutind din intuneric in lumina,
Cu pletele rupaduţi-se-n vânt,
Sabia ţi-e plină doar de sânge,
Şi mâinile ţi-s pline de pământ.

Soldaţii mii sunt morţi pe câmpuri,
Tu fugi de moarte şi surâzi,
Căci viaţa ţi-o fost iar cruţată,
Şi mândru eşti de tine-n gând.

My sweet dark child

Cadrane de nisip si pipa-mi din arţar,
Eu te-am pierdut în mii de cojmaruri azi iar şi iar.
Frunze de zmoală şi îngeri de ceară,
Prin minte îmi apar.

Dispari,dispari şi iar apari,
Îmi urlii prin fluiere de fier,
Şi te concep din jar.

Războaie reci şi ură,
În ai tăi ochi mai văd.
Căci puritate şi candoare,
De mult n-am mai văzut.

Tărâm de poveste

Viori fără de rimă,
Şi lacrimi pe obraz,
Lumină aurie,
În noaptea de turcuaz.

Plăpândă amintire a vremilor străvechi,
Voinic cu plete brune,
Şi ţintă de argaş,
Pădure înfăşurată-n paşi.

Ileană Cosânzeană,cu pletele-şi aprinse,
Obrajii tăi îmi sunt,
Iubirii nemărginite,
În taina nopţii stinse.

Diavoli si dragoni,
Vor iar să mi-te fure,
Dar eu mai viaţa că mi-o dau,
Pentru al tău păr,şi pentru ale tale buze.

Invidie

Pe geam stai singură,
Şi-ţi aprinzi linistită o tigară
Eşti udă şi pe mâini eşti plină de zaţ,
De la o cafea amară.

Verifici cu privirea-ţi udă
Apusul soarelui seniin,
Şi vrei să fii iar mută în ideei,
Şi nu vrei să-i fii muză printre cruzii spini.

El te adoră…
Sau poate nu.
Dar cert şi limpede îmi este,
Că vrei să îl iubeşti/urăşti…doar tu.

Dacă nu ai prea multe de făcut…

…stai şi agităte traducând ) :
“beau ceai dar cănuţa e prea roşie…”
“oile sunt roz şi văcuşele zboară pe cerul verde”
“musca m-a învăţat să iubesc”
“sunt bine şi ador femeia,dar plâng după soare”
“simt că urăsc cerul dar iubesc pământul si o frunză,una verde”
“mă usuc în două cârlige la bec afara în pură iarnă”
“vorbesc cu 6 îngeri care sunt cam…lungi”

deci?!…şi nebunia are o formă iar noi,noi suntem haioşi!

Toamnă violetă

Ne contopim cu toamna,la podea.
Suntem şi vânt şi lacrimi.
Şi vreau să cotemplăm asupra-i,
Toamnă,de ce suntem acrii?!

Şi în culori bigame,
Ca două femei albe,
Mă iau după mirosuri fine,
Pierzându-mă in gânduri fiine.

Tu toamnă violetă,
Ce firea-mi cioburi contopeşti,
De ce eşti tot mai mută?
De ce mă umileşti?!

Sinteza unei naşteri

Analfabet să fiu din fire,
Şi nu ţi-aş spune să condamni,
Copi cu lacrimi pe obraji,
Cuvinte multe care să îi mire.

Cu mii de cărţi ai încercat să te educi,
Dar înfundat în sunete vei fii tot timpul,
Fără de caracter să îi formezi,
Şi doar cu aiere să le-alimentezi gândul.

Aş mai dori să-ţi spun că eşti,
Un vraci prin mii de îngeri,
Cu vin plozii să tot ţii creşti,
Cu ură să-i iubeşti de-a pururi.

Septembre

Septebrie,
Ce zii ciudată de septembrie,
Cu ceruri negre,
Păsări albe.

Cu vin în vene,
Ce septembrie…
Strâng buzele,
Şi-ţi pierd de ştire.

Septembrie,
Mă plec în faţă ta împărăteasă,
Răceală ce aduci în suflet,
Şi fulgere în oase.

Linistea din-naintea furtunii

Stăteam tăcuţi pe salteaua din camera aia,aia întunecată,plină de praful ce parcă ieşea din podeaua veche şi şubredă.Camera în care ne-am mutat acum trei ani împreună cu pisica aia mică si jucăuşe.Eram un zâmbet amândoi şi…tu tocmai începusei să imiţi zgomotele făcute de cele două pisici grăsune,albe si pufoase ale vecinei de la doi.Erau un fel de zgomote suspecte ce atunci mi se păreau atât de diabolice,de animalice,prea animalice pentru doi monştrii mici.Doi monştrii ce se contopeau intr-un fel de iubire carnală,a mia oară în iarna aia.
Am început să râd de tine.Te-ai oprit brusc,ridicându-te de pe jos si sărutându-mi fulgerător de rapid fruntea cu buzele tale aprinse ca focul.
„Mi-e frig…”ti-am zis parcă mai încet şi decât vântul de-afară,iar tu,ţuşti în pat lângă mine.Mă încălzeai cu braţele-ţi venoase şi puternice.Din oră-n oră parcă,mă sărutai doar de teamă să nu adorm înaintea ta.
Şi n-a ţinut mult perioada “asta” în seara aia,căci ai adormit.
Şi dormeai,precum un prunc ce în sfârşit şi-a găsit locul prielnic pentru lenevit…cu capul pe braţul meu dormeai cel mai bine…Aşa adormeam noi în iernile geroase ne avănd multă căldură.Că deh,puţini bani dar nu ne plângeam.Mai degrabă sănătatea să fie cu noi.
În seara aia,ca şi-n altele,nu dormisem decât două ore.La patru dimineaţa,am fost trezită de limbuţa fina a lui Rembrandt.Pisica din staţia de troleu pe care ai adus-o acasă în ajun de Crăciun.
M-am sculat uşor,ţi-am luat flanelul ală gros,croşetat si maro(pe care ţi l-am luat din sibiu acum 2 ani) şi m-am dus tiptil să-mi fac o cafea şi evident să-i dau bine meritata porţie de lapte lui Rembrandt.
Mi-am căutat caietul de lucru,şi m-am aşezat la masă.Masa aia veche ce am găsito in apartament cănd ne-am mutat.Masa pe care am pictat-o în stil hippie(nu ca ne-ar pasiona stilul,cii doar de “dragul artei”).Chiar te gândise-i,să începem să pictăm si cele două scaune,concepute in stil north-regal,aşa cum îmi plăceau mie şi pe care le primisem de la un vechi prieten de-al tău.
Aveam una din serile mele creative.Halal creaţii.Consumam hârtie cam degeaba,dar nu conta.Ţie îţi plăceau poeziile sau orice alt ceva cuprindeam eu într-o foaie sau mai multe de hârtie.
Din când în când nu mă puteam abţine să nu mă uit cum dormeai si cum,căutai prin patul lipsit de prezenta mea perna ca s-o iei îmbraţe,căci doar cu ceva(sau mai ales cineva) îmbraţe adormeai cel mai bine.
Sorbeam cafeaua uşor,din ceaşca ta(căci a mea era murdară şi îmi era atât de greu în dimineaţa aia să o spăl)şi mă uitam cum Rembrandt se joacă cu perdeaua.
Ochii îmi erau mici.Din ce în ce mai mici,cam ca ai unui pui de veveriţă ce vede pentru prima dată frumuseţea si lumina padurii de provenienţă.M-am ridicat uşor şi m-am aşezat încet lângă tine,nu cumva să te trezesc…
Ştiu c-am dormit toată ziua,iar tu…te-ai trezit la trei ore după ce am cazut ca şi săgetată pe saltea,lângă tine.
Aşa mi-ai spus…
A doua zii agitaţia era în toi.Tu aveai nu ştiu ce interviu la o firmă rusească,ce tot căutau vânzători pentru magazinele lor în diverse locuri din oraş.
Ce oraş?….păi Timişoara nu mai ştii?
Iar eu trebuia să dau o fugă până la o editură,editura aia cu nume de munţi,scoteam a 5a carte de poezii.
Te mirai uneori de unde scot atâtea şi când le compun…
Te admiram cum îţi tot citeai micul discurs în faţa oglinzii, savurând în acelas timp,cafeaua,parcă îmbibată de prea mult lapte în dimineaţa aia.
După vreo două ore,am plecat amândoi pe uşă ca în fiecare zii.Tu ai luat troleul,iar eu maşina de data aceea.
Era mult prea frumos afară,îmi ziceam.De ce îmi părea atât de rău că în ziua aia nu eram amandoi în Unirii,să ne prostim din nou ca doi copii imaturi şi păgâni,între toţi acei martori realişti.
După vreo zece minute mi-am revenit.În ziua aia ne-am văzut deabea seara.
Tu fericit că în sfârşit nu mai stăteai în fiecare zii acasă iar eu,eu prea îngâdurată să te-ascult.De ce eram îngândurată te întrebi?
Nu ştiu.Nu ştiu de ce,dar simţeam că-mi eşti furat de ceva în fiecare zii mai mult şi mai mult.
Ştii bine că nu eram tipul de femeie geloasă,dar nu era cineva,cii mai degrabă ceva ce tot mi te fura în vise…şi acum mă mai sperie ideea.
Se sfârşise şi ziua aia şi-am adromit la fel ca-n fiecare seară.
Am repetat de prea multe ori ‘în fiecare’ nu-i aşa dragul meu?…
Marţi.
Pe cât de seniină şi plină de mister a fost lunea pe atât de înorată,rece şi plină de descântecele vântului era marţea.Cafeaua,noi şi radioul în surdină.Era linişte şi ne uitam cum Rembrandt se juca cu bocancii tăi ne scoţând vreun cuvânt.Îţi mângâiam pletele,mult prea scurte atunci.Te-ai tuns,deşii ziceai categoric ca n-o so faci.
‘Pletosul lu mama,mini pletosul lu mama’…şi te-nroceai de-ndată.
Şi a fost doar tăcere…
Poate miercuri?Da era miercuri şi vulturii cerului mi-au furat o parte din tine….După cafeaua de dimineţă,ca de fiecare dată am ieşit amandoi pe uşă îndreptându-ne fiecare spre ocupaţia sa zilnică.Iar ai hotărât să iei tu troleul…De ce,de ce tot mergeai cu troleul de un timp încoace?
Am plecat la facultate pentru vreo trei ore.Exact cât aveai dumneata program de muncă la magazin.Era vorba să ne întâlnim în Unirii.Dupa,să fugim la un ceai,unul verde,că numai acela te încălzea bine în zilele de iarnă,concepeam noi.
Unde erai la cinci?…zimi unde?Îţi spuneam tot timpul să asculţi zicala aia cu “grăbeştete încet”,dar nu ma-i ascultat.Nici în miercurea aia,nici în alte mii de miercuri împreună,nici intr-o altă zii ştiind că nu m+aş fii supărat dacă ai fii întărziat umpic.
Şapte seara.Telefonul îmi sună.Era un număr străin.
„Alo?…Domnişoara Adamescu?suntem de la spitalul Judeţean,am vrea să vă prezentaţi urgent,pentru recunoaşterea unui corp ars în accidentul ce a avut loc azi la ora 16:45.”
Atât de rece mi s-a părut vocea acelei femei,atât de nepăsătoare,dar până la urmă era meseria ei.
Am pornit rapid,fără să vărs lacrimi,da fără.
Întâmplător am trecut pe lângă troleul unde avusese loc accidentul.Ştiam că te urcase-i în acel troleu.
Dar totuşi eram calmă şi serioasă.
Când am ajuns,ţipete,mii de ţipete pe holurile spitalului îmi săgetau creierul.
Studente sau studenţi,nu mai conta ca erau bătrâni sau tineri.Era multă durere.
M-am aşezat aşteptând în linişte verdictul pe care nu voiam să-l aud vreodată.
O bătrânică care era lângă mine îmi tot zicea cât de frumos şi tânăr era fiul şi soţul ei.Şi cât de fericit era în ultimul timp fiul ei.Mai în colo o tânără studentă la psihologie,pe care o cunoşteam din vedere cedase psihic,aflând că îi murise atât fratele căt şi prietenul.
Eu,tăceam cu o privire lipsită de orice formă de viaţă.
Am fost în sfărşit chemată.Am coborât nişte scări cam alunecoase.
Morga…Umpic cam curată pentru cum îmi imaginam eu o morgă.
Şi ştii ce dragule?Nu,nu erai tu.Cum mi-am dat seama te întrebi.Am recunoscut degetele de la mâini,pe care le muşcasem de atâtea ori inofensiv evident.Erau mult prea scurte decât ale tale iar trupul acela deşii era ars era mai corpolent.Am plecat luminată deşii cu o mică resemnare pentru acel tânăr şi coleg de facultate care nu avea pe nimeni în timişoara şi a cărui familie trebuia s-o anunţ tot eu.
Am ajuns acasă.Stăteai culcat pe pardosea cu ochii închişi.
Rembrandt,tăcut şedea întrun colţ parcă pândind un şoricel,acela erai tu.M-am aşezat lângă tine întrebându-te „banalul ce faci?”.Ai tăcut lundu-mi mâna şi sărutândo încet,mult prea încet şi calculat…
Şi azi încă mai uit că explozia a fost destul de putenică afectându-ţi vederea,uit că nu mai simţi culorile pentru că joci un teatru atât de bun.Dar le vei ţine minte toată viaţa.Şi oricum eu voi fii acolo să îţi aduc aminte în caz că vei uita cuvântul culoare.
Bătrâneţi pustii dar pline de zâmbete vor urma dragul meu.
“Şi te-am ascultat copilă….s-a dus ceva din mine.Dar tu nu ai fugit de mine şi simt că n-ai să fugi chiar de va mai fii furtună după furtună.”

Ce trist eşti domnule

Dar cum se face că mă nasc,
Mă nasc şi mor,
Cu fir de aţă roşu-n mână,
Şi unul subţirel alb lângă.

Ce trist eşti domnule,
Ce trist…
Cu lacrimile pe jumătate ieşite la iveală,
Tăcut,de mine fugi,
Fugi ca un demon domnule.

Păşesc în umbra-ţi argintie,
Cu şiruri de parfum te ispitesc,
Dar cam sărac în propuneri îmi eşti,
Iar eu am privirea aşa vagă.
Te umilesc.

Ce trist eşti domnule,
Ce trist…
Căci uiţi să-mi dedici umpic de timp.
Ai să mă pierzi domnule,
Ai să mă pierzi mult prea curând.

Retorica-ntrebare

Un punct,
În gândul tău,
Îşi sunt,
Plăcere-ţi sunt.
Şi-n violet,
Mă colorezi,
Mă şi ascunzi,
Sub aripa-ţi de lut,
Sub lacrima-ţi de plumb.
Sunt sfânt în gândul tău păgân,
Sunt murtior,
Şi prea fără cusur.
Îşi sunt…
Îţi sunt!
Eu ce îţi sunt?

Influenţe şi prostie

Învăţaţi,
Ascultaţi,
Şi tăceţi în neştire,
Pentru sânge amar,
Cu venin de afine.
….ne-amăgim,
Şi fugim,
Fără lacrimi,
Făra ştire,
Cu paloşe de fier,
Şi mâini de oţel…
Scrieţi,
Şi ştergeţi,
Documente,
Vechime.
Negaţi origini rare,
Vorbind în stiluri vulgare,
Vă-nchinaţi unor omeni,
Prea sfinşi în prostie,
Şi munciţi pentru voi,
Dar defapt pentru alţii.
Iubiţi doar cu banii,
Căci pure love,
Găsim doar in Heaven,
“Ai lav iu mon amore
Fac iu mother…”
Vă lăudaţi,
Pretindeţi,
Că vorbiţi mii de languages doar de dragul
De a zice”Fac iu men end sac mai Gogu”
Cu gândul la averi,
Şi falsă fericire.

Vis de haiduc

Prin pletele-ţi ude,
Uşor adie vântul,
Iar tu haiduc pragmatic,
Îţi uiţi cu jale gândul.

Visezi o viaţă nouă,
Cu cai,păduri,pistoale.
Visezi o fată jună,
Şi mândră ca o floare.

Vrei…viaţa să-ţi fie simplă,
Să simţi mirosul cetinei de brad,
Să-ţi faci femeia să se simtă doar iubită,
Iar tu,doar lângă ea,să te mai simţi bărbat.

Vişiniul

Însângeratele căpşuni,
Îmi par mai veninoase,
Şi doar leşini când le atingi,
Şi mori atunci când guşti din ele,
În zilele ploioase.

Cu veselie,
Îmi umplii camera de zii,
Te-ascunzi în braţele metalice şi vii,
Ale dulapului din camera de zii,
Iar eu,îţi împletesc codiţe mii şi mii.

Te joci cu degetele-mi lungi şi prea subţiri,
Ispititor de delicată,
Firavă tot timpul îmi pari,
Sărutul tău mă-nduplecă de-ndată.

Fidel

Şi ne iubim în taina dimineţii.
Şi ne uităm la fel de seniin,
Făcând probe spre vederea,
Vechiilor noastre amintiri.

Şi ne gandim că sub un zâmbet,
Stă lin un acru simtământ,
Ce ţi-so aşezat pe buze,
La fel ca mortul în mormânt.

Mai zi ceva făptură dragă,
Mai zi-mi că mă iubeşti şi ştii,
Că nimeni nu ţi-o fost fidel,
Aşa cum eu ţi-am fost mereu.

Ca mine sau ca voi?

Precum o bestie într-un castel de zahăr,
Plin de minuni şi de mister,
Eşti şi tu,
Sunt şi eu.

Tinere domn sau frumuşică domnişoară,
Apleacă-ţi gândul şi raţiunea,
Spre doar un gând,
De-al meu.

Nu sunt mai diferită decât voi,
Şi nici n-aş vrea să fiu.
Dar prea maturi,
Uitaţi de voi,
Smulgând orice idee de scăpare,
Pe care eu aş vrea s-o ştiu.

Nu aş da sfaturi şi nici n-aş povestii,
Dacă nu,
Prea disperaţi mi-aţi cere,
Să fabric vise multe pentru voi,
Fără vreun iz de plăcere.
Plăcere carnală,
Ce zace în voi,
Ce zace în mine,
Şi-n noi.

Târzie legendă

Cum nu au fost,
Ale veacului zile,
Când inima ţi-au scos mărite,
Mulţi au trecut prin ale zăpezii mile.
De la Vest la Nord,
Prin mări,munţi şi oceane,
Peste păduri,
Prin peşteri de veacuri,amar,
O piatră omoră,
Soldaţii şi piară,
Piară şi fiara,
Ce mulţi ochi a scos.
De-ndată,
Săgeţi şi suliţi tresar,
Piatră din inimă-ngheţată,
Piatră din colţ de balaur creată,
Subit…legendar.

Tu ce ai vrea,soldatul meu de plumb?

Aş vrea să fiu şi eu,
Un asfinţit,
Aş vrea sa fiu cum n-am mai fost vreodată.
Zugrăvită-n verde şi alte mii,
De culori,
De urlete,
Şi bucurii,
De copii.

Aş vrea să mă fac mică,
Cât un punct de praf,
De pe pantoful,
Aristocratului din tine.
Tinere domn,
Sunt a ta!
În asfinţite verzi şi seniine.

Păgânisme?

Păpuşi,
Porţelan,
Paltin,
Sau stejar.
Culmi abisale,
Şi îngeri sculptaţi,
Ferice de voi,
Cei ce nu-i ascultaţi.
Sunteţi treji fără lipsuri,
Lipsuri mintale ce urlă din voi,
Scrum de tigară,
Pe tije de-oţel.
Piele-n bucăţi,
Şi lacrimi de fier,
Bronhii în X,
Şi îngeri ce pier.
Fugari mult prea tineri,
Şi zmoală pe cruci,
Schelete umane,
Sfârşituri adânci.

Vreau alt vampir,mon cher!

Vai tu,
Vampir cu plete agăţate-n stele şi ochi de sidef,
M-ai omorât,
Fără să-mi furi,
Măcar umpic de sânge.

Şi dacă e altfel

Şi dacă Luna ar fii o Ea,
Şi tu ai fii doar,
Un umil soldat de plumb,
Şi aţi trăii învăluiţi în frunze sau în vânt.
Boabe de rouă aţi semăna,
Şi lacrimi aţi picta în zori,
Cu mulţi copii verzui şi mov îmbraţe,
În haine-nflorate îmbrăcaţi.
Şi daca v-aţi iubii pe ascuns,
Voi doi,
Coloraţi în roşu şi negru la apus.

La graniţa dintre noi doi

Cu ce să-ncep străine,
Cu ce ai vrea tu să încep,
Când îţi văd buzele stârcite,
Şi mă cutremur aşa încet cu pământul cel umed,aiurea.
Mă sfarmi în mii de cioburi,
Şi spui că vorbele contează.
Încremeneşti pe loc în faţa-mi plină de defecte,
Dar spui că sufletul contează.
Şi linistea,
Liniştea ta mi-ai lasat-o cadou.
Te macini mult prea repede,
Şi-ai să te sfarmi mai rău ca mine.

Cogito

Josnic şi barbar,
Gând al vrăşmăşiei,
Ne îndeamnă spre tăceri,
Şi linişti cu sunete fiine.
Locuri şi păduri,
Din mijloc de iad,
Topoare şi suliţi,
Păgâni şi haiduci,
Cu paloşe-n mână,
Şi vrajbă-ntre vikingi.
Târzie legendă,
Cu iz de vrajă şi unghii de drac,
Virginitate de suflet,
Şi trup de valah.

“Şi totuşi există iubire…”iar noi te iubim Tatiana Stepa

S-a dus…Tatiana a noastră,s-a dus.Defapt,dacă stau bine să mă gândesc,nu a plecat şi va rămâne în noi pentru tot restul vieţii noastre,si al generaţiilor ce vor urma.
Nu pot să realizez defapt că s-a dus.Acum cam o săptămână în urmă,am văzuto pe scena Folk You.Stiam că e bolnavă,de ce însă nu.Cancer..
Părea însă la fel,aceeaşi Tatiana…sensibilă,cu vocea-i de înger.Acum…e un înger.Te iubim înger de femeie!

Mai multe informaţii pe http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/862641/A-murit-Tatiana-Stepa/

Copacii fără pădure

Şi cum toţi avem un pitic…

Piticul meu e verde,
Şi e-mbrăcat în pluover.
Bea vin din căni albastre,
Şi poartă în picioare,
Bocanci din catifea.

E-amorezat la culme,
De-o portocală grii.
Are doi ochi albaştrii,
Şi plete lungi,
Să ştii…

Zacusca o adoră,
Şi florile la fel.
Bea cafeluţe-n draci,
Şi vrea şi o pitică,
S-o muşte de…urechi.

Mersi de voia bună Alina Manole-folk you 2009